luni, 28 iulie 2008

îngerii ca piese lego (variantă)

îngerii îţi caută sub unghii pământul fertil
pe care să-l populeze
ei nu plătesc chirie
şi îşi pierd nopţile
în buzunarul cămăşii tale lăsate pe marginea scaunului
îngrămădiţi ca în sicriu
fac dragoste până îţi aud respiraţia de dimineaţă
câteodată li se taie noaptea de lucru
sau plătesc despăgubiri
câteodată ai coşmaruri şi ei nu-ţi vegheaza somnul
câteodată eşti umflat ca de ciroză
şi zgârii cu unghiile îngeri pregătiţi de decolare
dar asta se întâmplă câteodată
când uiţi să-ţi creezi un înger pentru fiecare mişcare
pentru fiecare cuvânt
îngeri pe care să îi ascunzi în ureche
ziua te impiedici de ei
uneori îi striveşti sub talpă
alteori joci cu ei lapte-gros
cam greu
îngerii ca piese lego
poţi face din o sută unul mare
alteori te construieşti

seara îmi beau uitarea dintr-o baltă
în care apa se decantează
şi sedimentele roşii
formează o pastă vâscoasă

tu sub ce cruce îţi verşi sângele?

Niciun comentariu: