Şah-mat

mâna ei ridicată în semn de pace se lăsă
peste trupul meu,
grea cât o noapte fără geacă

îţi lipsesc oasele îmi şopteşti, îţi lipsesc.
cenuşa lor stă bine
într-o tăietură superficială pe inimă
-nu a sângerat, eşti mai rece ca mâna mea,
o lacrimă măcar,
una nu ai îndrăznit să verşi;
mereu te plângi,
dar niciodată nu ai fost văzut plângând.

jucătorul va veni şi va muta nebunul de lângă regină
într-o zi
poate într-o clipă
visul se va desface ca o ţesătură de proastă calitate.

la final, spânzurat de semnul întrebării,
nebunului i se ia identitatea.
e alungat din propriul regat
fără a-şi lua un cal;
turnurile par a-l păzi
-până unde?
-până când?

norii plini de sentimente s-au adunat
deasupra tablei de joc:
„la noapte are să plouă”.
grăbeşte-ţi mutarea,
ceasul ticăie, 5 minute şi
realitatea deconspirată de vis va ceda.

nimeni nu ştie ce va urma, poate nebunul