Eden şi-a uitat umbrela pe ploaie

Eden nu ar fi un bărbat care să iasă în evidenţă
dacă i s-ar cunoaşte trăsăturile feţei,
din spate pare o femeie cu un copil de mână
şi când te apropii
realizezi că el se pluteşte deasupra străzii
ca o umbră a dimineţii
dar niciodată nu dispare.

Eden s-a îndragostit
dar asta nu ar fi o problemă,
el şi-a luat caii în buzunarul de la piept
şi aşteaptă ploaia noastră cea de toate zilele
spre a călări curcubeul şters şi plictisit
până ajunge în starea de imponderabilitate
şi de acolo până pe lună nu trebuie decât să respire,
el nu păşeşte

inima lui e un animal inchis în trup
ca o atracţie la circul de stat,
zgomotul pe care îl face sperie şi visele întunericului

a început să plouă,
azi ne luăm rămas bun de la Eden