când emoticonurile cunosc cel mai bine sentimentele

nu noi
cuvintele noastre se îndrăgostesc
şi televizoare cad de la etajul patru

te privesc printr-o sticlă goală
să realizez ce pierd noaptea
când tu dormi singură şi tristă pe-un pat de spital
iar dimineaţa râzi cu copiii din salon
faţa ta nu ar exista fără zâmbet
nici bere fără alcool
e axioma pe care unii încearcă s-o demonstreze

nici mările din jurul pupilelor
nu ar exista fără lacrimile ce le curăţă

iubind fără permis categoria A pe două picioare
culegi momente de tăcere
şi ţeşi o tăcere mai mare cu care te înveleşti
în nopţile de toamnă
când emoticonurile au obosit
înaintea cuvintelor

ce nu trebuie să auzi

ştii, ţi-aş putea spune simplu te iubesc
dar e o vorba ce se aruncă prea uşor printre buze
şi se uită la fel de repede;
nu ştiu dacă aş reuşi să-ţi încălzesc inimia
sau să-ţi provoc un fior pe şira spinării,
măcar câţiva fluturaşi
(ştii tu, de aceia mai zgomotoşi
şi mai activi ca bondarii ) în stomac.
te-aş putea vrăji că te pot face mai fericită
decât dacă ai găsi lampa lui aladin
sau peştişorul de aur înecat pe fundul căzii din baie -
dar să fim realişti, cine mai crede în moş crăciun?
ţi-aş putea promite totul, dar c'est ne pas possible, mais...
uite, vezi steaua aceea mare, luminoasă?
de azi îţi va purta numele,
nu pot să ţi-o dăruiesc aşa încât să o porţi la gât
sau în portofel
dar o poţi vedea în fiecare seară senină
şi vei şti că e a ta...
sau ţi-aş putea spune că inima mea e a ta,
dar pe cine aş păcăli, ştii lecţiile de anatomie,
inima e organ vital;
se zvoneşte prin sat că inima adăposteşte toată iubirea
şi ţi-aş oferi inima mea pe tavă dar
-a qoui bon? un mort strică armonia
în loc să simplifice. totul ar fi puţin ,puţinul tot şi
nu cuvinte pompoase sau promisiuni fanteziste;
iubirea nu se descrie, nu se povesteşte,
se simte ... tu ce simţi?

Amurg ieşean

Când vorbele tale tac
şi tăcerile mele nu-ţi spun nimic
să iau cuvântul să-l dezbrac
abia de pun pe suflet petic.

dar nu acum, sfera e plină,
sălbatec mânz presează torsul,
ecou de tropot îl alină;
suflet al tău, sufletul nostru.

privirile-ţi străbat copouri,
pe ciob de frunze lin foşnesc,
(adie vântul în tempouri)
fixează soarele, -l răcesc.

tărziu…se trag obloanele de plumb;
de pe sub pernă zeii-ţi blonzi apar.
în noaptea albă, somnu-l lung,
căderea-i dinspre zi spre vis real.

MTW

ceaţa s-a ridicat din parc
câteva frunze încă se zbat pe eşafod

dimineaţa a plouat lacrimi de pe frunze,
ochii ţi-s mai limpezi când sufletul e tulbure
(în el am pătruns prin efracţie
de ieşit am ieşit pe sub uşă)

o pleoapă lăsată uşor nu e oblon peste ochi
o pleoapă descoperă eternitatea clipei

poate de aceea s-a scumpit chiria cerului
şi aripi desperecheate se zbat la rădăcinile copacilor

lacrima ta ar putea fi nectarul ce umple cupa lui Cupidon
sau otrava ce-mi străbate venele

când tabloul uscat a muţit privindu-te
dragostea a devenit MTW.

MTW(2)

pe buze îţi strivesc ultimul sărut
petalele unei flori culese prea devreme;
mă îmbăt cu iluzia parfumului fin
furat de pe voluptatea lor.

mă las îmbrăţişat de ideea singurătăţii eterne
prind aripi, le agăţ de pielea uşor zbârcită
îl gâdil pe dumnezeu sub unghie
-el şchioapătă de când a coborât printre oameni;
să cobor iadurile nu pot
mă izbeşte sunetul paşilor tăi pierduţi pe coridor.

mă îngreunează lacrimile din colţul lacrimilor
unele îţi răcesc obrajii
altele rătăcesc în privirea pustie
căzută în suspin mut.

ceaţa îni apasă capul spre pământ:
abia de reuşesc un pas
-e al meu, indecis şi orb
nesimţit calc pe pheonixul stins în lacrimi
nesimţit caut prin tombereoane umbra ta

fragmentarium (3)

poem extensibil

toate iubirile adevărate au fost trăite
şi aşteaptă să fie scrise
nu desenate pe nisip

o pereche de craci pe care nu i-ai văzut
nici în vise te aşteaptă
în uşă o.p.e.n. – ce naiba înseamnă şi asta?

când vei ajunge acasă
vei găsi în stradă un câine alb
şi-l vei vedea cum ronţăie aripi de înger
resturi de la cina cea de taină
îţi va vorbi cu pietre în loc de dinţi
şi şerpi în gură
nu te speria şi călcă-l pe coadă
raiul pământesc stă să cadă din coada cerberului maidanez

da , am reuşit să-mi muşc o ureche!

nu e deloc cald şi cuvintele
se izbesc şi se crapă în creier

o femeie fără vene
şi o lume cu cerul de oglindă, atât mai lipsea

Costineşti - Bucureşti, 7 august

pribeag

tristeţi provinciale

am să-mi las fragmente din viaţă
în câte-un oraş provincial
cât mai neînsemnat posibil
şi-n amintiri şi-n vise
am să încerc să te formez ca pe un puzzle
şi am să te scriu rând cu rând şi opera
mea iubirea perfectă
nu va fi niciodată întreagă

Giurgiu, 11 august