Amurg ieşean

Când vorbele tale tac
şi tăcerile mele nu-ţi spun nimic
să iau cuvântul să-l dezbrac
abia de pun pe suflet petic.

dar nu acum, sfera e plină,
sălbatec mânz presează torsul,
ecou de tropot îl alină;
suflet al tău, sufletul nostru.

privirile-ţi străbat copouri,
pe ciob de frunze lin foşnesc,
(adie vântul în tempouri)
fixează soarele, -l răcesc.

tărziu…se trag obloanele de plumb;
de pe sub pernă zeii-ţi blonzi apar.
în noaptea albă, somnu-l lung,
căderea-i dinspre zi spre vis real.