ceaţa s-a ridicat din parc
câteva frunze încă se zbat pe eşafod
dimineaţa a plouat lacrimi de pe frunze,
ochii ţi-s mai limpezi când sufletul e tulbure
(în el am pătruns prin efracţie
de ieşit am ieşit pe sub uşă)
o pleoapă lăsată uşor nu e oblon peste ochi
o pleoapă descoperă eternitatea clipei
poate de aceea s-a scumpit chiria cerului
şi aripi desperecheate se zbat la rădăcinile copacilor
lacrima ta ar putea fi nectarul ce umple cupa lui Cupidon
sau otrava ce-mi străbate venele
când tabloul uscat a muţit privindu-te
dragostea a devenit MTW.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu